Sari la conținut

COȘUL TĂU

Coșul tău este gol

DESPRE SUSTENABILITATE, ÎN TREI PRODUSE PREFERATE

DESPRE SUSTENABILITATE, ÎN TREI PRODUSE PREFERATE

CUVINTE Carina Cozminschi

PUBLICAT LA



Fiecare putem participa la a schimba lumea în bine. Zi de zi, cu alegeri atât de banale ca unde ne bem cafeluța azi sau ce ciocolată alegem. 


Așa a început OTOTO și pentru asta continuă în fiecare zi. Cu încrederea că fiecare alegere, oricât de mică - laptele pe care îl pui în cafea, vinul pe care-l ciocnești cu prietenii, snack-ul din pauză, poate să aibă un impact pozitiv în lume. Pentru că și alegerile mici, atunci când le faci bine în fiecare zi, pot să devină lucruri mari.


Și avem nevoie de lucruri mari pentru a răspunde la urgența climatică în care trăim și care afectează nedrept comunitățile din lume. Sustenabilitatea, când e orientată spre soluții, e înțeleasă ca un concept intersecțional, care include perspective atât de mediu, cât și economico - sociale. 


Alegerile sustenabile sunt ușor de recunoscut după binele pe care îl produc, și care de cele mai multe ori merge mai departe de consum. O ciocolată nu este bună doar pentru că are gust bun, ci devine bună când ingredientele sunt obținute din surse de încredere, produse după niște principii etice solide, cu muncitori cărora li se respectă drepturile. Sustenabilitatea la care ținem să fie prezentă cu intenție în toate produsele de la OTOTO e despre un bine sistemic, care merge mai departe de binele personal, către un bine resimțit în rețea cu lumea și ecosistemul din jurul fiecăruia dintre noi. 


Rafturile OTOTO sunt la fel de pline de povești, cum sunt de produse. Sunt povești despre acest bine și calea pe care o (re)deschide, de produse făcute cu o grijă reală pentru planetă, pentru comunități și pentru cei care se vor bucura de ele, povești care nu au ca happy ending profitul, ci o lume care a rămas un pic mai bună decât cum am găsit-o: o ciocolată care susține economia locală în Ghana când restul industriei de ciocolată doar extrage resurse din Africa pentru profituri în vest; o cafea care schimbă viața fermierilor din Columbia; o sticlă de limonadă sau ceai care susține proiecte sociale în zeci de comunități din lume. 


Trecem împreună prin trei povești, trei produse de zi cu zi care au dezvoltat modele de suport comunitar și creează impact sustenabil de fiecare dată când sunt consumate.


Fairafric

CIOCOLATĂ PRODUSĂ 100% ÎN GHANA


Producția de ciocolată din toată lumea funcționează, aproape în totalitate, după un model extractiv: resursele sunt extrase din țara de origine și producția are loc în țări mai dezvoltate. Asta ține joburile bine plătite și majoritatea profiturilor departe de țările de unde provin ingredientele. Și asta e ceea ce-și propune să schimbe Fairafric.


Modelul lor e simplu: o ciocolată care e produsă tree to bar în Ghana, în apropiere de locul din care se extrag ingredientele. Impactul e real, și se vede în numere:


~2.350$

Banii care rămân în Ghana pentru fiecare tonă de cacao atunci când producția de ciocolată are loc în țările dezvoltate.


> 17,940$

Banii creați la Fairafric pentru fiecare tonă de cacao procesată în Ghana. 


Prin acest model, Fairafric creeză 10,000 de joburi pentru comunitatea locală și susțin programe de acces la servicii medicale, educație și infrastructură. Fabrici care funcționează cu panouri solare, o echipă de management Ghaniană, un network de distribuitori locali. Doar când o comunitate crește din interior, fără să fie dependentă de sisteme exterioare de suport, creșterea poate să aibă loc sustenabil și să creeze oportunități care se potrivesc cu evoluția comunității. 



Pressco

CAFEA DE SPECIALITATE DESCHIZĂTOARE DE DRUMURI


Când a deschis o cafenea de specialitate într-un oraș mic din România acum 10 ani, Răzvan Iagamos s-a anunțat ca un deschizător de drumuri. Drumuri turnate cu empatie și cu grijă reală pentru fiecare dintre fermierii cu care lucrează de atunci în America de Sud și Centrală. Răzvan petrece cel puțin o lună în fiecare an în comunitățile fermierilor, își creează relații personale cu ei și familiile lor, le înțelege îndeaproape nevoile și investește în experiment și inovație. 


Imaginează-ți asta - un oraș la o înălțime ruptă de lume, între munții Americii de Sud; singurul mod în care să ajungi la oameni e să-ți strigi anunțurile într-un megafon; un gringo invită toți fermierii la un concurs de cafea, să le ducă produsele în toată lumea. Răzvan caută moduri inovatoare de a-i susține financiar pe toți cei curioși să experimenteze, și creează structuri de susținere a eforturilor lor, stimulând competiția. 


Investițiile lui Răzvan au un impact substanțial: unul dintre fermierii cu care a lucrat timp de ani de zile a produs o cafea care a câștigat World Barista Championship în Melbourne și acum e cunoscut în toată lumea. Un alt fermier a reușit să construiască o casă pentru familia sa, cu care în trecut împărțea o singură cameră. Sunt fermieri care au reușit să iasă din industria ilegală de coca datorită structurilor de susținere organizate de Răzvan și femei care au scăpat de sub violență domestică. E impact real care se simte în fiecare gură din cafelele lui Răzvan, fiecare unică în felul ei. 


Lemonaid & ChariTea

80 DE PROIECTE SOCIALE SUSȚINUTE, ÎN 8 ȚĂRI DIN LUME. 


Așa arată, rezumat, impactul băuturilor artizanale Lemonaid & ChariTea în lume. Modelul lor de a crea schimbare e să investească - până acum, peste 7 milioane de lire - în inițiative locale, în zonele din care extrag resurse, cu scopul de a le susține dezvoltarea sustenabilă și de a îmbunătăți viața oamenilor. 


În 2022, 13.320 de oameni au primit training vocațional. 

1.994 de oameni și-au îmbunătățit venitul.

602 de afaceri noi au fost create în comunități.

Și mai multe cifre, în raportul lor de impact pentru 2022.


Multe dintre proiectele pe care le susțin ajută grupuri vulnerabile - femei, copii, triburi native - să dobândească mai multă autonomie și reprezentare în țări precum Peru, Sri Lanka, Rwanda sau India, cu impact economic și social în viața lor. Fondurile sunt distribuite prin organizații formate din localnici, și se bazează mult pe legăturile informale de ajutor deja existente în comunitățile strânse. De multe ori, au o structură care promovează antreprenoriatul sustenabil climatic și folosirea responsabilă a resurselor înconjurătoare - cacao, nucă de cocos, cafea, miere, ciuperci. 


Putem spune cu încredere că fiecare sticlă de băutură organică, făcută din cele mai bune ingrediente, contribuie la acest impact. Și ne face, pe fiecare dintre noi, parte dintr-o schimbare care prioritizează binele comunităților și conservarea autonomiei lor culturale.  

IMAGINE

ULTIMELE ARTICOLE
READ UP →

ULTIMELE ARTICOLE
READ UP →
Apă, făină și timp. Ritualul pâinii cu maia

Apă, făină și timp. Ritualul pâinii cu maia

Simbolul simplității, al întoarcerii la obiceiuri vechi, la timpul dedicat nouă. Pâinea cu maia - și procesul de a o coace - sunt oportunități de a ne deconecta de la un ritm de viață pe repede îna...

CITEȘTE TOT →
mama.matters: Mothering the mothers

mama.matters: Mothering the mothers

Mama.matters is a beautiful brand handcrafted in Vienna by three women, putting mothers’ well-being at the center of the conversation surrounding motherhood. And creating premium, organic, self-car...

CITEȘTE TOT →
O POVESTE ALTERNATIVĂ DE CRĂCIUN

O POVESTE ALTERNATIVĂ DE CRĂCIUN

Crăciunul e un timp al poveștilor magice, în care nicio dorință nu e prea mare, al poveștilor care inspiră o altfel de lume, în care nicio posibilitate nu pare de neatins. 

CITEȘTE TOT →